ALbastru calm.Albastru pur.Albastru.

Azi sufletul e albastru.Măcar îl mai am. Nu pot să garantez că e al meu.Cred că e al meu.

Mi-am închinat sufletul oamenilor dragi, activităţilor plăcute şi probabil şi mie.Probabil...

Sunt iarăşi într-o stare de melancolico-euforie.

Te-am iertat.Acum te îmbrăţişez.Ce bine e!

Multumesc!

Pe tine te-am văzut prima dată.
Pe tine te-am strigat prima dată.
Tu mi-ai spus să învăţ că altfel nu o să ştiu de ce pisicile fac câte 7-8 pisoi şi oamenii doar unul.
Tu mi-ai dat încrederea de sine.
Tu m-ai scos din impas atunci când nu ştiam de ce sunt oamenii răi.
Tu mi-ai deschis ochii şi am văzut cine mi-e prieten şi cine nu.
Tu mi-ai spus că viaţa e grea, dar că trebe' să fac tot posibilul să o fac acceptabilă.
Tu ţii la mine mai mult ca oricine.
Cu tine mă simt în siguranţă şi sunt pentru tine cea mai frumoasă fată.

Azi,tati,îţi mulţumesc!

Cu un zâmbet şters îmi spui că îţi pare rău. Şi mie.Apoi, vrei să mă îmbrăţişezi.STtai deoparte!Nu te apropia!
Nu ţii cont că nu vreau...ştii că mint când mă îndepărtez.Mă iei de mână,stau,dar întorc capul pentru că ştiu ce urmează. Reuşesc să-mi eliberez mâna şi iar mă îndepărtez.
Tu stai acolo, pe loc, fără să spui nimic.Mă strigi, dar nu vreau să te mai aud...niciodată.


Niciodată, înţelegi?

Şi e soare şi e bine.Dar mie nu mi-e bine.Nu când stau şi privesc filmul vieţii mele din public.Cel puţin aşa mi se pare.

E aerul prea de primăvară şi parcă plămânii mei nu sunt obişnuiţi.

Nu sunt într-o dispoziţie bună.


[too much noise.too much lies.too much me in the wrong place]

Mă uit în ochii lui şi îmi văd imaginea reflectată în maroul irusului.Strălucesc de fericire când vede o alta tăindu-i calea.
Pentru ea trăieşte, îmi spune că viaţa i se pare mai frumoasă de când a întâlnit-o, că parcă cerul e de un albastru mai intens, că îi vine să urle de îndrăgostit ce e, că aerul e mai proaspăt când e ea prin preajmă.
Si eu stau si ascult,cuminte si sorbind fiecare cuvinţel, pentru că el le spune vorbele astea. Nu contează că place pe alta, ci doar că îmi spune şi îmi povesteşte şi îmi cere păreri şi aşa simt că fac parte din viaţa lui.Măcar un pic.

Si urăsc când tace, când e supărat şi nori grei îi apasă cerul.Urăsc când ea nu îl bagă în seamă şi el se bosumflă şi se supără ca un copil. Urăsc când sprâncenele i se încruntă şi el pîstrează liniştea sau spune o vorbă din când în când.
Urăsc când suferă, pentru că şi eu sufăr.


Şi vreau să îl văd fericit.

[rainy day]

E un aer încărcat şi sufocant. E o atmosferă sugrumată.Aşa simt eu.

Aerul e sugrumat de graba oamenilor, care în vâltoarea pasională spre locul de muncă sau casă, uită să se oprească şi să privească.
Să privească şi să afle că nu sunt singurii pe lumea asta şi că mai există şi alţii pe Pământ.

A devenit un obicei să uităm de ceilalţi şi să ne ghidăm după; "Nu trebuie să mă încred în nimeni. Nu trebuie să ajut pe nimeni. Trebuie să-mi pese numai de mine şi atât."


E trist. E egoist. E orice, dar nu uman.


People, ne dezumanizăm!!!

Help?Somebody?

No words, just thoughts

Sunt adormită sufleteşte.Nu simt nimic.Ar trebui...


Ar trebui să simt fericirea(pe care demult nu am mai gustat-o).Ar trebui să simt regretul intens.


Dar nu.


Nu am sentimente frumoase...sunt total absente(mai ales azi), iar regretul...Ei bine, regretul îl simt ca gustul lămâii:acru şi înţepător.


Ce regret?Nici totul,nici nimic, ci doar anumite lucruri.


Regret faptul că nu am fost atentă la ce-i în jurul meu, regret pierderile, regret promisiunile de care nu m-am ţinut.Regret întâmplările urâte, regret persoanele pierdute pentru todeauna.


Şi apusul mă învăluie...

Primăvara începe cu 1 Martie!

1 Martie! În sfârşit. Simt cum îmi încolţeşte în suflet ghiocelul speranţei: speranţa pentru mai bun, pentru mai sigur, pentru mai clar, pentru mai mult decât nimic.

Încolţeşte în mine bucuria unei treziri din adormirea impusă de frig privind razele de soare cum capătă din ce în ce mai multă putere .

Simt cum îmi ard obrajii numai la gândul de primăvară, de flori şi ca să vezi...de fericire.